A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele, intruchipat intr-un barbat chipes, obisnuia sa coboare e pamant pentru a participa la hora din sate. Stiind ca aceasta este marea pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si, intr-una din aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a inchis intr-un beci din castelul sau. Atunci pasarile au incetat sa cante, copiii nu puteau sa mai rada, dar nimeni nu indraznea sa il infrunte pe dragon.
Intr-o zi, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. A fost insotit de majoritatea oamenilor, oameni care au dat tanarului din puterea lor pentru a reusi sa il invinga pe puternicul dragon.
Calatoria lui a durat trei anotimpuri; vara, toamna si iarna. La sfarsitul celui din urma, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde Soarele era intemnitat. Apoi a inceput lupta care a durat mai multe zile.
Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, facandu-i fericiti pe toti cei care isi pusesera toate sperantele in el. Astfel, natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, dar tanarul nu a mai apucat primavara ce urma sa vina. Insa sangele sau a invadat zapada.
In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop din sangele tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, acesta a murit fericit si implinit ca sacrificiul sau a fost benefic omenirii.
De atunci, oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.
Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce este frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul sugereaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare a primaverii.
In literatura, martisorul este interpretat ca fiind micul martie, un martie mai mic, pe care sa il purtam la piept, cu scopul de a da uitarii iarna si de a ne bucura de revenirea la viata a naturii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu