Asa cum totul are un inceput si un sfarsit, viata insasi are limite, prima incepand cu intaia amintire. Pentru Era, acest moment dateaza de pe la varsta de 3 ani, cand, ca orice copil rasfatat si mofturos, reusea sa ii faca pe cei mari sa ii indeplineasca toate dorintele, banale, ce-i drept, raportate la ce iti rezerva viata ulterior.
Indubitabil timpul a trecut lasand in urma o copilarie fericita, marcata de afectiune si implicare, dar si cu mult studiu si schimbari pozitive, ceea ce avea sa ii aduca beneficii, dar si un enorm bagaj de principii, valori morale si perceptii diferite asupra lumii.
Pe langa aceste aspecte absolut banale din viata oricaruia dintre noi, Era a fost indragita de Univers, care i-a aruncat in cale un iubit care sa ii fie companion o buna bucata din viata, chiar pana aproape de sfarsit.
Totul era bine, relatia decurgea normal, cu suisuri si coborasuri, fara perfectiunea ipocrita a zilelor noastre. Din pacate, intr-o banala zi de miercuri, Era merge la birou cu gandul de a rezolva toate spetele lasate in uitare, insa la metrou simte ca pamantul nu ii mai sta sub picioare, dupa care deschide timid ochii intr-o sumbra camera de spital in care mirosul greu te facea sa crezi ca esti direct in iad.
Intotdeauna Era a considerat ca in Romania, scapa cu viata din spitale doar cei norocosi, doar cei pe care Universul vrea sa ii mai chinuie putin in aceasta lume intunecata, asa ca spaima ei era si mai mare, intrucat nu avea nici asteptari legate de diagnostic, nici atat legate de un posibil tratament bine prescris, intrucat vazuse in jurul ei o multitudine de cazuri care s-au sfarsit tragic, printr-un deces.
Nu moartea o intriga si o sperie, deoarece Era are o perceptie putin diferita de societatea actuala in ceea ce priveste disparitia de pe acest Pamant, crezand ca nu moartea trebuie sa ne inspaimante, ci viata mizera si plina de rautate, si ca nimic nu poate durea mai tare decat o existenta limitata in gandire si in simtiri.
Dupa cateva zeci de minute, a fost informata ca are de facut un set de analize si un RMN, lucru care i-a dat un fior aproape inghetat Erei, un fior ce i-a strabatut corpul din cap pana la calcaie si care parca i-a transmis emotional ca situatia este ma grava decat parea.
Dupa cateva zile de stres si ingrijorare, Era a aflat diagnosticul sumbru: tumora cerebrala. Initial, parca se vorbea despre o alta persoana, nu se simtea in ipostaza aceasta nenorocita si nici nu putea sa creada ca este atat de lipsita de noroc.
Nimeni nu stia de toate cele intamplate, ea nedorind sa alarmeze toti oamenii din jurul ei. A venit socul aflarii bolii, probabil ca urmeaza o alta etapa, de acceptare si, rar, de rezolvare.
Era a fost acaparata de o stare necunoscuta ei si nemaintalnita pana atunci, asa ca avea nevoie de ceva timp de acomodare cu aceasta veste socanta si extrem de dureroasa.
A fost sfatuita de medic sa repete totusi RMN-ul, pentru a confirma prezenta tumorii, dar si pentru a vizualiza detalii importante pentru un posibil tratament.
Din totala nefericire, si cel de-al doilea set de investigatii a aratat aceeasi informatie crunta, astfel ca situatia era clara.
Era a sperat intr-o oarecare masura ca totul sa fie o incurcatura, lucru intamplat frecvent in sistemul sanitar romanesc, a sperat, lipsita de omenie, ca altcineva sa fie victima destinului, si nu ea, nu ea care mai avea multe de facut si de aratat, care mai avea de trait multe lucruri grozave.
A simtit ca ii fuge pamantul de sub picioare, ii venea sa urle, sa se razbune pe oricine si pe orice, se simtea ca o victima a ruletei rusesti, incerca sa gaseasca un raspuns, credea a e vinovata de vreo crunta nenorocire a omenirii, isi dadea seama de nimicnicia omului in fata naturii, nu putea crede ca inauntrul ei exista asa ceva, se simtea tradata de propriul corp.
Intotdeauna Era a considerat ca in Romania, scapa cu viata din spitale doar cei norocosi, doar cei pe care Universul vrea sa ii mai chinuie putin in aceasta lume intunecata, asa ca spaima ei era si mai mare, intrucat nu avea nici asteptari legate de diagnostic, nici atat legate de un posibil tratament bine prescris, intrucat vazuse in jurul ei o multitudine de cazuri care s-au sfarsit tragic, printr-un deces.
Nu moartea o intriga si o sperie, deoarece Era are o perceptie putin diferita de societatea actuala in ceea ce priveste disparitia de pe acest Pamant, crezand ca nu moartea trebuie sa ne inspaimante, ci viata mizera si plina de rautate, si ca nimic nu poate durea mai tare decat o existenta limitata in gandire si in simtiri.
Dupa cateva zeci de minute, a fost informata ca are de facut un set de analize si un RMN, lucru care i-a dat un fior aproape inghetat Erei, un fior ce i-a strabatut corpul din cap pana la calcaie si care parca i-a transmis emotional ca situatia este ma grava decat parea.
Dupa cateva zile de stres si ingrijorare, Era a aflat diagnosticul sumbru: tumora cerebrala. Initial, parca se vorbea despre o alta persoana, nu se simtea in ipostaza aceasta nenorocita si nici nu putea sa creada ca este atat de lipsita de noroc.
Nimeni nu stia de toate cele intamplate, ea nedorind sa alarmeze toti oamenii din jurul ei. A venit socul aflarii bolii, probabil ca urmeaza o alta etapa, de acceptare si, rar, de rezolvare.
Era a fost acaparata de o stare necunoscuta ei si nemaintalnita pana atunci, asa ca avea nevoie de ceva timp de acomodare cu aceasta veste socanta si extrem de dureroasa.
A fost sfatuita de medic sa repete totusi RMN-ul, pentru a confirma prezenta tumorii, dar si pentru a vizualiza detalii importante pentru un posibil tratament.
Din totala nefericire, si cel de-al doilea set de investigatii a aratat aceeasi informatie crunta, astfel ca situatia era clara.
Era a sperat intr-o oarecare masura ca totul sa fie o incurcatura, lucru intamplat frecvent in sistemul sanitar romanesc, a sperat, lipsita de omenie, ca altcineva sa fie victima destinului, si nu ea, nu ea care mai avea multe de facut si de aratat, care mai avea de trait multe lucruri grozave.
A simtit ca ii fuge pamantul de sub picioare, ii venea sa urle, sa se razbune pe oricine si pe orice, se simtea ca o victima a ruletei rusesti, incerca sa gaseasca un raspuns, credea a e vinovata de vreo crunta nenorocire a omenirii, isi dadea seama de nimicnicia omului in fata naturii, nu putea crede ca inauntrul ei exista asa ceva, se simtea tradata de propriul corp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu